ANDRID 
Comuna Andrid este faimoasă pentru cel mai mare număr de berze albe din județ, poate chiar din Europa, raportat la suprafața comunei. Pentru acest lucru, în anul 1997 localitatea Andrid a primit titlul de “Sat european al berzei”. În cinstea acestui eveniment, în fiecare an, în luna august se organizează sărbătoarea comunei, denumită “Festivalul berzei”.
BERVENI
Berveni datează din 1216, ca moşie a neamului Gutkeled aici se află singurul punct de trecere feroviară a frontierei spre Ungaria din judeţ. Mlaştina Ecedea din apropierea localităţii a însemnat sursă importantă de venituri pentru localnici. O serie de meşteşuguri tradiţionale care au fost legate de resursele specifice zonei de mlaştină (pescuit, vânat, împletitul nuielei) , dar odata cu desecarea mlaștinii în 1889 dispar meșteșugurile tradiționale și viața localității suferă o dramă.
În prezent cea mai importantă sursă de venit pentru săteni a rămas agricultura, asociaţia agricolă Berlapi ocupându-se cu succes atât de cultura plantelor, cât şi de creşterea animalelor.
MUNICIPIUL CAREI
Municipiul Carei se află în partea de nord-vest a județului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ. Careiul, de astăzi, este un oraș care renăscut și este într-o continuă transformare. A prins viață și culoare și este gata să-și primească turiștii cărora poate să le ofere experiențe inedite: de la turism istoric, gastronomic până la cel de agrement.
În 1262, într-un document, Karul apare ca nume de persoană, originea ar proveni din numele păsării „karul-karvaly”, termen preluat din turca veche. Pasărea care figurează și în stema familiei Károlyi a fost, probabil, totemul familiei. Numele orașului „villa Karul” apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localității este anterioară acestei date. În anul 1346, familia Károlyi obține privilegiul regal pentru organizarea târgului săptămânal (în fiecare sâmbătă), iar, în 1387, Sigismund de Luxemburg emite un privilegiu, prin care acordă dreptul organizării „târgului de țară” în localitatea Carei. În urma privilegiilor, orășelul se dezvoltă, crescând și numărul iobagilor. În anul 1410, localitatea era, în întregime, în proprietatea familiei Károlyi, proprietate confirmată, în 1419, și de o danie regală. În documente, localitatea este numită „oppido”, iar, în 1428, apare sub denumirea Nagykároly („Nogkorwl”). Noi privilegii regale asigură ținerea târgurilor săptămânale și anuale. În anul 1482, László Lancz Károlyi construiește o casă de piatră, în locul unde azi se găsește castelul. În secolele XVI-XVII, localitatea și împrejurimile sunt cuprinse de un val puternic de distrugeri. Orașul și satele învecinate sunt atacate, jefuite, incendiate de către turci și habsburgi.
După anul 1688, luptele dintre curuți și lobonți au periclitat bunurile și viața oamenilor. Dintr-o scrisoare a lui László Károlyi din 1670, reiese că orașul a fost jefuit și incendiat de trupele lui Gheorghe Rákóczi. În anul 1673, turcii din Oradea au asasinat 19 oameni, iar iobagii din Carei au fost siliți să plăteasca turcilor 900 de forinți anual. Orașul și împrejurimile au suferit cele mai mari pierderi în timpul luptei de independență antihabsburgice, condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Între anii 1703-1705, baronul Sándor Károlyi a suferit o pagubă de 40000 forinți, iar iobagii de 5049 forinți. În oraș, mai locuiau 25 de gospodari. După revoluția din 1848, orașul primește statut organizat, care intră în vigoare în anul 1876, când József Hegedűs devine cel dintâi primar al orașului. Sigilul și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de împăratul Franz Joseph al Austriei. În anii 1920, se constituie în oraș noi cartiere: cartierul Petrești, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galambos, Tisztviselő-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcționarilor din oraș. Până în secolul al XVI-lea, populația orașului a fost maghiară, dar tabloul etnic se schimbă, în urma colonizărilor și a mișcării populației.
Încă din anii 2000, orașul și-a propus o dezvoltare mai amplă din punct de vedere turistic, fapt care a dus la reabilitarea unei serii de clădiri simbol, la organizarea de evenimente culturale, istorice și artistice atractive, precum și la inițierea unui program de reduceri, ,,Zile la Carei’’ pentru turiști.
Cel mai important obiectiv din zonă și, totodată, nucleul turismului local este Castelul Károlyi. Încă din cele mai vechi timpuri, evoluția orașului a fost strâns legată de prezența castelului și a familiei conților Károlyi, care a avut un rol determinant în dezvoltarea comunității. Diversitatea etnică și influențele date de aceasta și-au pus amprenta asupra urbei influențând aspectul arhitectural, dându-i un aer aristocrat. Viața socială, cea culturală și turistică se desfășoară în jurul acestui simbol al orașului. De aici provine și denumirea „Carei – orașul castel”.
https://www.municipiulcarei.ro
CĂMIN
Devine Comuna Cămin în 2002, ea se află la malul canalului Crasna, în zona de contact dintre nisipurile Câmpiei Careiului şi fosta mlaştină, astăzi Câmpia Ecedea. După desecarea mlaştinii Ecedea, suprafaţa cultivabilă se măreşte simţitor, dar, în contrapondere, dispar o mulţime de ocupaţii tradiţionale legate de viaţa din mlaştină. Astfel, ramura economică dominantă a rămas agricultura. În afara culturilor tradiţionale, apare viticultura şi creşterea animalelor.
Atât corul bisericii, cât şi fanfara localităţii se bucură de popularitate în cadrul evenimentelor culturale din judeţ. La Cămin s-a născut János Scheffler, episcop romano-catolic de Satu Mare (1887-1952), victimă a terorii comuniste, decedat în închisoarea de la Jilava.
CĂPLENI
Comuna face parte din Asociaţia Rurală „Câmpia Careiului şi Ierului. ”Prima atestare documentară a localităţii Căpleni datează din anul 1212, când aşezarea aparţinea domeniului neamului Kaplyon., iar spre sfârşitul secolului al XIV-lea Căpleniul a devenit proprietatea exclusivă a familiei Károlyi. În Căpleni se găsește Biserica Sf. Anton, complexul arhitectonic include şi cripta familiei Alexandru Károlyi.
Fiind situată la limita sudică a fostei mlaştini Ecedea, Căpleniul s-a remarcat ca fiind un centru al manufacturilor de împletire a nuielei. După desecarea mlaştinii însă, sursa cea mai importantă de venit a rămas agricultura.
CĂUAȘ
Căuaşul aparţine microregiunii „Asociaţia Rurală Câmpia Careiului şi Ierului”. Începând cu secolul al XVI-lea, familia Alexandru Károlyi deţine o parte a satului. La Căuaş s-a născut pictorul sătmărean Aurel Popp (1879–1960), iar în satul aparținător comunei s-a născut marele poet Ady Endre.
Fiind o zona de șes, cea mai importantă sursă de venit pentru săteni a rămas agricultura.
CEHAL
Comuna este situată într-o zonă colinară în sud-vestul județului Satu Mare la granița cu județul Sălaj. Comuna Cehal aparține din punct de vedere administrativ de Cehăluț. Cehal, Cehăluț și satul aparținător Orbău se găsesc într-o zonă colinară, peisajul fiind specific zonei montane cu case răspândite pe văile dintre dealuri. Predomină cultura cerealelor, a pomilor fructiferi și a viței de vie.
CIUMEȘTI
Ciumeştiul a fost atestat documentar pentru prima dată în 1306, atestată ca și comună în 2004. Localitatea Ciumeşti este situată în zona de contact a câmpiilor fertile şi a dunelor de nisip din Câmpia Careiului, În 1768 domeniile din localitate au revenit familiei Mészáros, care a încurajat colonizarea populaţiei şvăbeşti
Sectorul agricol predomină în economia actuală a satului. Eficacitatea acestei ramuri este asigurată de asociaţia agricolă „Schamagosch”, care se ocupă atât cu cultura plantelor, cât şi cu creşterea animalelor. Se cultivă şi viţa de vie, vinurile din zonă devenind din ce în ce mai recunoscute.
CRAIDOROLȚ
Comuna, situată în apropierea râurilor Crasna şi Ier este formată din cinci localităţi: Craidorolţ – centrul de comună, Crişeni, Eriu Sâncrai, Satu Mic şi Ţeghea. De-a lungul timpurilor aceste localităţi au fost arondate mai multor comitate, Sălaj, Solnocu de Mijloc şi Sătmar, au fost chiar situaţii în care o parte a vreunei localităţi a aparţinut Sătmarului iar cealaltă parte Solnocului de Mijloc.
Craidorolţul, centrul de comună, s-a înfiinţat pe vatra unei localităţi amintite în documente din 1217, distrusă în urma invaziei tătarilor din 1241. Iniţial localitatea aparţinea domeniului regal, ulterior intră în posesia unor familii de nobili mari precum Csáky, Drágfi, Báthori, Rákóczi, iar ultimii stăpâni au fost cei din familia Károlyi. În secolul al XV-lea este amintită ca şi oppidum (târg), dar în urma unor atacuri turceşti şi tătare, precum şi datorită luptelor date între curuţi şi austrieci o mare parte a populaţiei a pierit. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sunt colonizate familii germane cu sprijinul contelui Károlyi, multe au sosit din localităţile apropiate şi numai o parte direct din Germania.
Cea mai importantă activitate economică este agricultura.
https://primaria.info.ro/sm/craidorolt
DOBA
Doba este o mică localitate din apropierea Someşului. Numele îl găsim în înscrisuri în secolul XIV sub forma „Balkan-Dob” iar în 1241, în urma unei năvăliri tătare, satul a fost pustiit. Regele Istvan V a donat localitatea cu toate pământurile familiei Apor, familie considerată ca fiind întemeietoarea satului.Nunele de origine nu-l ştim exact, pentru că din documente reiese că în jur de anii 1300 se numea „Homoród-dob”. În anii 1400-1500 se aminteşte ca „Kraszna-dob” . Au fost vremuri când „Szamos-dob” sau „Balkán-dob” se numea. Referitor la acestea denumiri înscrisurile din anii 1700 ne dau dovadă. Numele definitiv la câştigat în 1711, pe vremea păcii sătmărene, când a primit denumirea definitivă de „Szamosdob” (Doba).
Doba acum este pe a treia vatră, pentru prima dată era în apropierea Homorodului, de aici din cauza ploilor au fost nevoiţi de multe ori să î-şi părăsească locuinţele oameni din sat. Oameni aici au avut doi duşmani: apa şi epidemiile frecvente, care au cerut multe suflete. Din datele din anii 1200 reiese că din 675 de persoane, au rămas doar 15 bărbaţi şi 18 femei. Copii nici nu aminteşte, fiind-că epidemiile a omorât toţi copii. Cel de al doilea duşman apa, adică desele inundaţii ale Homorodului. Şi din cauza aceasta a suferit populaţia, scrie Beregszászi F.Sámuel. De o mare inundaţie face amintire, atunci când în anul 1626 tot satul s-a mutat pe locul care se numeşte „kis-puszta”, care a fost proprietatea lui Nyári Benedek. Pe malul Homorodului, încă în secolul trecut se putea vedea ruinele bisericii.
În anul 1626, Nari Benedek a fost proprietarul moşiilor denumite „Kis puszta”, cu care se lăuda astfel: „Am o Dobă mai mică pe care dacă o lovesc, sar din ea o sută de pluguri”. În anul 1777, toată moşia este donată familiei Karoly Sandor, iar în prezent, cele mai multe pământuri sunt ale urmaşilor acesteia. Din cauza deselor inundaţii, satul este aşezat în prezent pe a treia vatră.
Şi de aici (de la „kis-puszta”) s-au mutat repede locuitorii satului, fiind-că şi aici foarte multe greutăţi a produs apa.
Mutarea următoare a întâmpinat şi mai multe greutăţi, fiind-că locul acesta unde se află şi în momentul de faţă satul, a fost o mlaştină împădurită şi cu tufişuri multe. Acest loc a fost curăţat de locuitorii satului Doba. Aici au avut şi apă răul Balkány. Din casele de pe aceste vremuri şi până în ziua de azi putem găsi.
Pe vremea Mariei Tereza a fost considerată localitate de rang superior, azi însă este una mică. Groful Karoly a construit aici în 1854 o biserică greco-catolică pentru românii stabiliţi în sat. Adinioară a avut probabil şi un castel deoarece în 1810 se mai vedeau ruinele acestuia pe malul Crasnei. Localitatea are poştă, telegraful este la Sătmârel iar staţia de cale ferată la Moftinul Mic.
Locuitorii strămoşi au fost „besenyök”, ei cu vânătoria şi cu pescuitul s-au ocupat. Lucrarea pământurilor numai cu mult în urmă îl cunosc. Şi cu creşterea animalelor se împrietenesc cu greu, fiind-că a fost mai uşor să vânezi şi să pescuieşti decât să crească animale.
Din documente reiese că din cauza tătarilor au ales acest loc, fiind-că a fost greu de ajuns din cauza apei ce înconjura tot satul şi au putut mult mai uşor să se apere. Însă anul 1241 a adus moartea tuturor locuitorilor. Tătarii tot satul cu toţi locuitorii au pustiit, au omorât toţi oamenii, tătarii au căutat oameni şi în tufişuri şi pe toţi î-au ucis. În „Bélteki Usnalis Matriculája” găsim înscris pe pagina 182 că locuitorii „Balkan-dob” au fost luptători foarte buni, dar cu mulţimea tătarilor n-au putut să lupte şi din această cauză tătarii au pustiit satul şi au ucis toţi locuitorii.
Locuirea nouă a mers foarte greu, nimeni nu a vrut să locuiască într-un loc pe care l-au pustiit tătarii. Imaginea care î-i întâmpina pe cei care vroiau să se stabilească aici, era îngrozitoare case arse, schele de oameni peste tot, urletul câinilor, din aceste motive oameni au fugit de aici. După mai mult timp oameni bogaţi care deţineau acest loc, au adus o hotărâre că dacă cineva fuge de aici, pe acela î-l prind şi î-l omoară. Despre acestea face amintire un document din anul 1315, despre scriitorul acestui document nu ştim multe deoarece ca semnătură doar literele „NB” sunt.
FOIENI
Comuna Foieni este situată în Câmpia Ierului în partea de sud-vest al județului Satu Mare, comună de meşteşugari şi agricultori harnici de origine germană. Solul și locația acestei comune o recomandă în rândul investitorilor atat industriali cat și agricoli. Pe lângă faptul că investitorii străini au dat ritm vieţii economice a comunei, mai funcţionează şi ateliere de mici meşteşugari: lăcătuşerie, tâmplărie, tinichigerie auto, atelier de reparaţii auto, vopsitori si zugravi. In momentul de fata ramurile de baza a economiei in comuna Foieni sunt agricultura, cresterea animalelor si prelucrarea produselor agricole si animaliere. Pe langa asociatiile agricole multi agricultori incearca sa munceasca pamantul prin propria forta.
Comuna Foieni are un cor de tineret, care insoteste liturghia la biserica romano-catolica, participant la spectacole in tara si strainatate, o trupa de teatru, cu artisti amatori si o fanfara care concerteaza în țară și în străinătate.
În viața comunei se face simțită și tradiția locală care este ocrotită cu mult respect:concursul de vinuri, ziua eqvestră, balul strugurilor, hramul biserici.
https://www.consiliullocalfoieni.ro
MOFTIN
Localitatea Moftin este strâns legată, din punct de vedere istoric, de numele marelui voievod Mihai Viteazu. În vara anului 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru pentru bătălia de la Gurăslău, ultima sa victorie. La începutul lunii iulie 1601, Mihai Viteazul îşi schimbă tabăra militară de la Debreţin, trece prin Carei, apoi se aşează la Moftin pe malul stâng al râului Crasna. La Moftin, pe vatra actuală a localităţii Moftinu Mic şi pe două movile învecinate pe drumul de legătură cu Sînmiclăuş, a staţionat numai oastea lui Mihai Viteazul, oastea lui Basta György având tabăra la Satu Mare. La începutul lunii iulie 1601, în tabăra militară a lui Mihai Viteazul de la Moftin se aflau peste 16.000 de oameni, din care 8.000 erau călăreţi. În ziua de 31 iulie 1601, au sosit în tabăra de la Moftin şi 2.000 de silezieni conduşi de generalul Rothal. În memoria marelu voievod, şcoala din Moftinu Mic îi poartă numele (Şcoala cu clasele I-VIII MIHAI VITEAZUL din Moftinu Mic).
Peste mai bine de o sută de ani, în 1711, armata prinţului Francisc Rakoczi al II-lea s-a predat trupelor austriece la Moftin. Astfel, la 1 mai 1771 a fost semnată Pacea de la Satu-Mare. Pacea de la Satu Mare a marcat instaurarea definitivă a regimului Casei de Austria în Transilvania.
În anul 1968 are loc ultima reorganizare administrativă importantă în urma căreia comuna Moftin dobândeşte forma în care se găseşte şi în prezent. În actuala structură administrativă, comuna Moftin este alcătuită din opt sate, după cum urmează: Moftinu Mic – reşedinţa comunei, Moftinu Mare, Domăneşti, Sînmiclăuş, Istrău, Ghirolţ, Ghilvaci şi Ghilvaci Gară.
PETREȘTI
Comuna Petreşti se află în zona de contact dintre Câmpia Careiului şi Câmpia Ierului.
În 1740, contele Alexandru Károlyi colonizează familii de şvabi la Petreşti, aduse din localităţile înconjurătoare. Numărul locuitorilor de etnie germană a scăzut însă dramatic mai ales în urma emigrărilor din deceniile comuniste. Astăzi, acest proces nu mai este caracteristic. Mulţi dintre cei plecaţi în străinătate şi-au păstrat casele şi se întorc în fiecare an pentru a petrece un timp în satul natal.
Muzeul Șvăbesc înființat în 1993 întro gospodărie tradițională construită în 1881, reconstituie până la detaliu viaţa cotidiană a locuitorilor din Petreşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Agricultura se menţine cea mai importantă activitate economică. Asociaţia agricolă din Petreşti se ocupă atât de creşterea animalelor, cât şi de cultura plantelor.
PIR
Comuna este situată în partea de sud – vest al județului Satu Mare. Relieful este tipic de câmpie, se află pe terasa stângă a văii Ierului. Pământul se pretează atât culturii cerealelor, dar mai ales culturii de viță de vie. Activitatea principală a locuitorilor săi fiind agricultura și creșterea animalelor. La Pir este și o baltă de pescuit foarte apreciată de pescarii din județ.
PIȘCOLT
Comuna Pişcolţ ocupă locul al 23-lea dintre comunele judeţului ca mărime, este situat la graniță cu județul Bihor în cel mai important bazin legumicol al județului Satu Mare ce face parte din din Câmpia de Vest a României. Având în vedere suprafața agricolă mare și calitatea solului foarte bună pentru legumicultură, activitatea pricipală a locuitorilor este cultivarea pamântului. Pe lângă cultura de cereale și plante tehnice, se distinge și o activitate agricolă tradițională anume cultivarea legumelor și a pepenilor.
SANISLĂU
Centrul comunei este localitatea Sanislău, atestat pentru prima dată în scris în 1306. În economiea comunei Sanislău predomină agricultura, în special culturile mari. Comuna dispune de arii împădurite întinse, marea majoritate populate de salcâmi, valorificate atât ca zonă meliferă, cât şi ca teren de vânătoare. Pe raza comunei Sanislău se află Mlaştina Vermeş, rezervaţie naturală care protejează numeroasele specii de plante şi animale rare identificate aici (chiar specii relicte din epoca glaciară). Mlaştina este singurul loc unde s-a semnalat cuibărirea becaţinei comune (Galinago gallinago) în România.
https://www.primariasanislau.ro
SANTĂU
Comuna Santău este situată în partea de nord dispre valea Ierului, un relief compus în totalitate dintr-o zonă de câmpie, principala activitate constă în cultivarea pământului și creșterea animalelor. Astfel, ramura economică dominantă a rămas agricultura, ceea mai reprezentativă asociație agricolă este CIT Santău. Nu departe de Santău, la Santăul Mic se găsește o balta superba cu o densitate mare de peste, in general crap romanesc si caras. Iar in sezonul de vara somn african. Este un lac destul de mic, indragit de catre iubitorii pescuitului la stationar.
SĂCĂȘENI
Comuna Săcăşeni de la sud la nord în partea de est, comuna este flancată de dealuri și de păduri. Vegetaţia predominantă este ceea forestieră . Flora spontană este foarte diversă caracteristică zonei de trecere de la deal la şes.Satul aparținător, Chegea oferă un peisaj deosebit de frumos prin perii sălbatici existenţi, izvoarele de apă potabilă, şi o linişte caracteristică. Activitatea economică principală a comunei constă în exploatarea pădurilor și agricultură.
SĂLACEA
Comuna Sălacea (denumit după Drumul sării care a străbătut comuna) este situată într-o zonă deluroasă din Câmpia Ierului în partea de nord al județului Bihor vecin cu județul Satu Mare. Zona gografică a comunei avut un rol determinant în viaţa localităţii, din vechi timpuri, astăzi aici există și o rezervație naturală și întinse podgorii de viță de vie.Sălăcenii ne împărtăşesc cu plăcere vechiul dicton latin in vino veritas, dovadă şirurile de pivniţe clădite în deal şi întreţinute cu grijă, care în zilele noastre sunt de aproximativ 970, ceea mai veche datează din 1803. Un monument istoric, mândria Sălacei este Podul de piatră, construit înainte de 1840, din cărămidă având o lungime de 29,70 m cu 4 arcade pe sub care curgea odinioară apa Ierului.
SĂUCA
Comuna este situata in zona sud a judetului Satu Mare, in vecinatatea judetului Bihor, este comuna natala a poetului maghiar Kölcsey Ferenc. Comuna este situata, din punct de vedere geografic, in zona colinara, alcatuita din zone deluroase si de campie. Activitatea principală a locuitorilor comunei Săuca constă în pomicultură, creșterea animalelor și cultivarea cerealelor.
Oraș Tășnad
Tășnadul are unele dintre cele mai mari izvoare geotermale din regiune. Pe teritoriul localității a fost descoperit un important zăcământ hidrografic termomineral, în anul 1978 fiind forat un puț de captare a apei termale, la o adâncime de 1.354 m (sonda 4.715). În „Zona de Agrement” a orașului funcționează, încă din anul 1978, Ștrandul termal. Apa termală, care are o temperatură de suprafață de 72 °C și o mineralizare totală de 9,84 g/l, este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată (din punct de vedere al dominanței anionilor) și sodică-calcică-magneziană în prezența amoniului și potasiului. Aceste calități o recomandă pentru utilizarea în cura externă, în afecțiuni reumatismale degenerative, afecțiuni reumatismale abarticulare, afecțiuni neurologice periferice cronice, afecțiuni ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii), afecțiuni posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine, boli de metabolism), dar și pentru băi tonifiante, de întreținere a condiției fizice sau, pur și simplu, agremental, prin îmbinarea curelor de apă, aer și soare. Stațiunea Turistică Tășnad este situată la 2 km distanță de centrul orașului. În ultimii ani a devenit atracția unui număr din ce în ce mai mare de turiști atât din țară cât și din străinătate datorită apelor sale termale.
TIREAM
Comuna Tiream este situată într-o zonă de șes în cadrul Văii Ierului cu sol fertil pretabil pentru agricultură. Activitatea principala a zonei constă în cultivarea pământului, în special cereale și creșterea animalelor . La Tiream se găsește o frumoasă baltă destinată pescuitului sportiv. Pe teritoriul administrativ al comunei s-au înființat numeroase asociații agricole de cultură mare și creșterea animalelor.
URZICENI
Comuna Urziceni este așezată în partea vest al județului Satu Mare.Pe teritoriul administrativ al comunei Urziceni se află o rezervaţie naturală – Pădurea de frasini, mai multe plante şi specii de animale fiind protejate. Activitatea principală a locuitorilor comunei este agricultura, pomicultura și creșterea animalelor.Silvicultura, cu un fond de vânătoare generos și activătățile de exploatare adiacente, poate deveni în timp o activitate economică și socială promițătoare în viața comunei, având în vedere că suprafața cu păduri depășește 220 de ha. Piscicultura este și ea prezentă, în comună există 3 ha de luciu de apă cu teren aferent pentru camping care își așteaptă investitorii.