Szamosdob

www.primariadoba.ro

Doba este o mică localitate din apropierea Someşului. Numele îl găsim în înscrisuri în secolul XIV sub forma "Balkan-Dob” iar în 1241, în urma unei năvăliri tătare, satul a fost pustiit. Regele Istvan V a donat localitatea cu toate pământurile familiei Apor, familie considerată ca fiind întemeietoarea satului.

Nunele de origine nu-l ştim exact, pentru că din documente reiese că în jur de anii 1300 se numea „Homoród-dob”. În anii 1400-1500 se aminteşte ca „Kraszna-dob” . Au fost vremuri când „Szamos-dob” sau „Balkán-dob” se numea. Referitor la acestea denumiri înscrisurile din anii 1700 ne dau dovadă. Numele definitiv la câştigat în 1711, pe vremea păcii sătmărene, când a primit denumirea definitivă de „Szamosdob” (Doba).

Doba acum este pe a treia vatră, pentru prima dată era în apropierea Homorodului, de aici din cauza ploilor au fost nevoiţi de multe ori să î-şi părăsească locuinţele oameni din sat. Oameni aici au avut doi duşmani: apa şi epidemiile frecvente, care au cerut multe suflete. Din datele din anii 1200 reiese că din 675 de persoane, au rămas doar 15 bărbaţi şi 18 femei. Copii nici nu aminteşte, fiind-că epidemiile a omorât toţi copii. Cel de al doilea duşman apa, adică desele inundaţii ale Homorodului. Şi din cauza aceasta a suferit populaţia, scrie Beregszászi F.Sámuel. De o mare inundaţie face amintire, atunci când în anul 1626 tot satul s-a mutat pe locul care se numeşte „kis-puszta”, care a fost proprietatea lui Nyári Benedek. Pe malul Homorodului, încă în secolul trecut se putea vedea ruinele bisericii.

În anul 1626, Nari Benedek a fost proprietarul moşiilor denumite "Kis puszta”, cu care se lăuda astfel: "Am o Dobă mai mică pe care dacă o lovesc, sar din ea o sută de pluguri”. În anul 1777, toată moşia este donată familiei Karoly Sandor, iar în prezent, cele mai multe pământuri sunt ale urmaşilor acesteia. Din cauza deselor inundaţii, satul este aşezat în prezent pe a treia vatră.

Şi de aici (de la „kis-puszta”) s-au mutat repede locuitorii satului, fiind-că şi aici foarte multe greutăţi a produs apa.

Mutarea următoare a întâmpinat şi mai multe greutăţi, fiind-că locul acesta unde se află şi în momentul de faţă satul, a fost o mlaştină împădurită şi cu tufişuri multe. Acest loc a fost curăţat de locuitorii satului Doba. Aici au avut şi apă răul Balkány. Din casele de pe aceste vremuri şi  până în ziua de azi putem găsi.

Pe vremea Mariei Tereza a fost considerată localitate de rang superior, azi însă este una mică. Groful Karoly a construit aici în 1854 o biserică greco-catolică pentru românii stabiliţi în sat. Adinioară a avut probabil şi un castel deoarece în 1810 se mai vedeau ruinele acestuia pe malul Crasnei. Localitatea are poştă, telegraful este la Sătmârel iar staţia de cale ferată la Moftinul Mic.

Locuitorii strămoşi au fost „besenyök”, ei cu vânătoria şi cu pescuitul s-au ocupat. Lucrarea pământurilor numai cu mult în urmă îl cunosc. Şi cu creşterea animalelor se împrietenesc cu greu, fiind-că a fost mai uşor să vânezi şi să pescuieşti decât să crească animale.

Din documente reiese că din cauza tătarilor au ales acest loc, fiind-că a fost greu de ajuns din cauza apei ce înconjura tot satul şi au putut mult mai uşor să se apere. Însă anul 1241 a adus moartea tuturor locuitorilor. Tătarii tot satul cu toţi locuitorii au pustiit, au omorât toţi oamenii, tătarii au căutat oameni şi în tufişuri şi pe toţi î-au ucis. În „Bélteki Usnalis Matriculája” găsim înscris pe pagina 182 că locuitorii „Balkan-dob” au fost luptători foarte buni, dar cu mulţimea tătarilor n-au putut să lupte şi din această cauză tătarii au pustiit satul şi au ucis toţi locuitorii.

Locuirea nouă a mers foarte greu, nimeni nu a vrut să locuiască  într-un loc pe care l-au pustiit tătarii. Imaginea care î-i întâmpina pe cei care vroiau să se stabilească aici, era îngrozitoare case arse, schele de oameni peste tot, urletul câinilor, din aceste motive oameni au fugit de aici. După mai mult timp oameni bogaţi care deţineau acest loc, au adus o hotărâre că dacă cineva fuge de aici, pe acela î-l prind şi î-l omoară. Despre acestea face amintire un document din anul 1315, despre scriitorul acestui document nu ştim multe deoarece ca semnătură doar literele „NB” sunt.